încă e intuneric o clipă mă opresc
și șterg lacrimile unui câine de pluș astă noapte am visat că mă urmăreau câinii
am salvat visul ca pe un draft m-am trezit spunând cuvinte ca un
robot dintr-un call center dragă tată dragă tată
dragă tată astea sunt cuvinte care nu se rostesc
tata a plecat într-o vănătoare fără întoarcere

dacă rostesc father mă simt mai detașată

s-a întors totuși când pe ecran se derulau imagini de la
campionatul mondial de patinaj artistic
era o figură plină de sânge și pământ
preinfarctul îi făcuse inima mai slabă
l-am luat în brațe era un animal rănit ce m-a strivit sub greutatea lui
atunci am învățat că mila e un sentiment inutil
de fapt nici nu era tatal meu
era father
un străin uitându-se la mine de la o altă fereastră
în care tot timpul e întuneric


întotdeauna am avut camera mea în care să mă ascund
dar acum am căzut pe gheață ca acei patinatori executând un triplu rittberger
și am adormit din nou văzându-i îmbrățisați cu mâinile întinse perfect la orizontală
& corpurile contorsionate

n-a fost de ajuns nimic să îi salveze de la eșec dar
am știut că viața va continua
exact ca un paianjen mare și gras țesându-și pânza în neant
din ea îmi extrag și acum firele

ce mai rămâne după ce gheața se sparge
decât să te tărăști încercând să ieși dintr-o gaură rece și mică
așa cum e câinele meu de pluș zbătându-se între frică și dragoste.