agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-08-19 | |
încă e intuneric o clipă mă opresc
și șterg lacrimile unui câine de pluș astă noapte am visat că mă urmăreau câinii am salvat visul ca pe un draft m-am trezit spunând cuvinte ca un robot dintr-un call center dragă tată dragă tată dragă tată astea sunt cuvinte care nu se rostesc tata a plecat într-o vănătoare fără întoarcere dacă rostesc father mă simt mai detașată s-a întors totuși când pe ecran se derulau imagini de la campionatul mondial de patinaj artistic era o figură plină de sânge și pământ preinfarctul îi făcuse inima mai slabă l-am luat în brațe era un animal rănit ce m-a strivit sub greutatea lui atunci am învățat că mila e un sentiment inutil de fapt nici nu era tatal meu era father un străin uitându-se la mine de la o altă fereastră în care tot timpul e întuneric întotdeauna am avut camera mea în care să mă ascund dar acum am căzut pe gheață ca acei patinatori executând un triplu rittberger și am adormit din nou văzându-i îmbrățisați cu mâinile întinse perfect la orizontală & corpurile contorsionate n-a fost de ajuns nimic să îi salveze de la eșec dar am știut că viața va continua exact ca un paianjen mare și gras țesându-și pânza în neant din ea îmi extrag și acum firele ce mai rămâne după ce gheața se sparge decât să te tărăști încercând să ieși dintr-o gaură rece și mică așa cum e câinele meu de pluș zbătându-se între frică și dragoste.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate