rămâne să te ridici,
cum ai ridica un bănuț ruginit peste care toți au pășit,
dar tu îl vezi numai bun de pus în buzunar
să-l rostogolești mângâiat de buricele degetelor
nici nu mai știi dacă s-a devalorizat între timp
sau ai uitat care îi este valoarea
atunci când de la prima ploaie s-a așezat peste el mâlul
sub care a dospit primul strat spre vechitură

cel-care-mănâncă-din-tine
nu are teamă de mucegai, de umbre, ori de muţenie
cum se adună în urma treieratului pleava
şi-n vânt se va pierde
aşa din tine nimic nu va rămâne de-l vei lăsa să se sature
dar mai ai timp să pui la adăpost primul fruct
când va fi să fie din el te vei hrăni
oare, te vei mai hrăni vreodată?

atâţia mor în jurul nostru,
atâţia au fost luaţi de acasă în timp ce alţii doar dau un ocol
să ne arate cât este lumea asta de frumoasă
iar noi refuzăm să primim de la poştaş
contra ramburs
scrisorile care cuprind în ele adevăr,
dar umplem cutia milei
şi îi plătim pe cei care perindă lumea asta
să ne arate doar minciuna
iar celor care strigă de durere le întoarcem spatele
şi oprim sonorul,
aşa ne este mai uşor

acum aflăm că nu-i deformare improvizată cubismul,
ci ne arată cum suntem
așa suntem!
în ochiul blestemelor trase pe o roată
despărțiți de noi înșine folosind ghilotine
în mijlocul mulțimii satisfăcută
de rânjetul care a rămas pe căpățâna care
privește cerul într-un mod stupid
căzută în țărână
ori poate strigătul vrăjitoarelor
ce plescăie peste tot locul
atunci când pe rug se înfig în ele limbile de foc

suntem altfel?
de pe atunci ne tot învechim sufletul
monedă de pus în vitrină
n-avem să dăm la schimb