În vin e plumb topit pe jar de toamnă
Îl beau lichefiindu-mi lutu-n crame
Ca-n haos şoapta stă să se destrame
La minţi pierdute zeama mă condamnă.

Urlând, de lună mi se face foame
Şi vii şi tu în noapte moarte, doamnă
La nebunie tainele mă-ndeamnă
Că-n gânduri miez nu ţin să îl exclame.

Misterul se nunteşte cu minciuna
Şi nu era aşa pe-atuncea când
Priveam în umbre adevăr întruna.

Cuvântu-n ţărmul singur dus la rând
Îneacă-n călimara rece struna
Spre-a cuceri-n penel descălecând.