am să plec în clipe de lumină
cu părul albit de anii care au nins
pentru a-mi pierde urma în lumea largă
câte rugăminți nu am trimis
câte nu am tot cerut
o altă primăvară
chiar și o altă toamnă bolnavă pe moarte
să mai rămână cu noi
sub învelișul alb al vieții de iarnă
să te descopăr în fiecare dimineață
din toate timpurile
să ne rămână totuși ceva...
dragostea mea este acaparatoare

ramurile goale ale copacilor
lasă impresia unui pustiu
dincolo de care se află singurătatea