NOTA AUTORULUI: Înainte de a citi textul de mai jos, trebuie precizat că, scriindu-l, am recurs la un stil poetic simplu, diferit de restul versurilor mele publicate. Nu este o scuză, dar în poemul ce vi-l prezint acum m-am adresat în primul rând copiilor, tuturor elevilor români, datorită faptului că, recent, în școli, orele de istorie s-au împuținat mult sau au dispărut complet. De aceea, mulțumindu-vă pentru înțelegere, de data aceasta a trebuit să scriu pe înțelesul școlarilor, recurgând deci la o versificație mai simplă, nepretențioasă, la un limbaj poetic descriptiv, din vorbirea comună, cu scurte detalii biografice, insistând mai mult asupra operelor acestui autor despre care imensa majoritate a elevilor de astăzi știu prea puțin sau nu au auzit deloc.

MOTTO:
„Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;
Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată –
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.”
(MIHAI EMINESCU
- despre Mircea cel Bătrân - în SCRISOAREA A III-a)


Mircea cel Bătrân, viteazul voievod român slăvit,
Care-n urmă cu opt veacuri domn muntean a fost numit,
E din neamul Basarabi, nobili mari, de rang înalt.
El din Curtea de la Argeș a luat Poarta cu asalt.

Era fiul Calinichei și-al lui Radu Basarab
Care mult își întăriră un ținut odată slab.
Iar părinții îl crescură într-un timp greu de-ndurat,
Cu voievodate-n criză; dar să lupte a-nvățat.

Domnia și-a început-o-n septembrie '86,
Chiar de la-nceput, puternic, neîntrecut se arătase.
Strajnic diplomat fusese, în istorie-un giuvaier,
Precum geniul Eminescu l-a descris: mână de fier...

Comerțul mult înflorise; meseriile la fel.
Mănăstiri mari ridicase - și-n credință-i port-drapel.
Mănăstirea din Tismana este-a lui bijuterie
Unde se reculegea după orice bătălie...

Numele de „Cel Bătrân” prea de vreme îl primise,
Nu din vârstă, ci priceperi, căci de toate făurise.
Dintre toți, e primul Mircea în hrisoavele române,
Având veche experiență și pe veci așa-i râmâne .

Cu-alianțe lungi, solide, țara mult și-a protejat,
Sigismund de Luxemburg printr-un pact l-a ajutat.
Contra Porții Otomane i-a dat arme potrivite
Sprijinindu-i libertatea în momentele slăbite.

Din șirul ingrat de lupte, străluciri pe veci revine
Marii bătălii faimoase zdrobind turcii la Rovine !
Baiazid Întâi vestitul abia scapă cu viață,
Bătut măr, plin de rușine, fuge plângând ca o țață.

Mircea-și apăra moșia cu doar doișpe mii de tineri,
Suta de mii de spahii fură-nfrânți în zi de vineri !
Totuși, un grup de boieri domnul țării și-l trădează,
Și-astfel turcii reveniră iar Micea-n Ardeal migrează.

Retragerea-n Transilvania n-o dorea nicicum poporul;
Turcii-n locul lui numiră pe-unu: Vlad Uzurpatorul...
Acest Vlad plătise Porții aur mult să-l instaleze,
Dar i-a fost scurtă domnia - nu putuse să dureze -,

Că-n lupta din Ialomița Sigismund l-a ajutat
Pe Vlad ca să-l alunge; și tronul și-a reluat.
Ba chiar mai mult, un sprijin i-l dă Musa Celebi,
Fiul lui Baiazid, gest straniu, care pe mulți îi uimi...

Musa îl plăcea pe Mircea și în Dobrogea apare
Unde-l sprijină-a-și întinde granițele pân' la mare...
Se cam auzea că Musa își ura noul sultan,
Deci pe Mahomed cel care mărea taxe an de an.

El la Istanbul chemase și pe Mircea ca să-i spună
Că-i va spijini domnia, dar pentru-n peșcheș arvună !
Era greu tribut în aur. Iar Vodă... l-a acceptat;
Părea bun tratat de pace - și ambii l-au respectat...

* *
*

O, doamne Mircea, noi cei de astăzi te proslăvim cu drag,
Punându-ți la Tismana, pe criptă, flori și-un steag
Pe care-ai scris cu sânge - ce veșnic va rămâne -
Povestea glorioasă a Țărilor Române !

Glen Ellyn, USA - 22 februarie 2025