m-am ataşat de imperfecţiunile mele
ca de căţelul acela şchiop
cu ochii blânzi

mai foșnesc îndoielile
ca perdelele în bătaia vântului
uneori
dar învăţ
să nu învinuiesc
să mă dezbrac de furie

la pescuit nu mai merg
iar peÅŸtii
doar îi hrănesc
aruncându-le firimituri
ca porumbeilor din parc
și nici fluturi nu mai alerg
îi las
să se aşeze pe mine
liniÅŸtit
îmi place să-i privesc
cum vibrează
când îmi bate inima
cu al ei suflu sistolic
de care nu scap
pentru că
aşa m-am născut

perfecțiunea nu o mai caut