Azi e o zi taman bună
de murit.

Bordurile, obosite să tot
despice apele, se îneacă
pe limba lor,
"te iubesc-urile" se ciocnesc
(si se sparg), spre
amuzamentul copiilor,
tristețile din cearcăne
se scurg, prin gura canalului,
într-o lume utilă.

Cu toate astea nu pot muri.
(nu te poți întinde pe trotuar
și muri. Încurci pietonii.
Și ce? Să mă sară, doar asta
au făcut întotdeauna).

Am nevoie de un semnal,
e și asta o cursă
(moartea adică)
ce trebuie pornită ca la carte.

E o zi taman bună
de murit și totuși
(îmi place totuși ăsta,
vine ca un ciorap
lăsat lângă horn)
o să aștept noaptea.
Când primul tomberon
își va fi pierdut iluziile
o să încep și eu cursa,
poate voi trece într-un
vis mai bun al vreunui
om.