ars poetica


Cu toată ființa inflorescență de ochi
străpung spiralele timpului,
prin mine însumi în toate sferele
vibrând;
o, printre lacome, apucătoare ziduri de
mâini,
să atingi nadirul maelström-ului,
din amețitoarele, șerpuitoarele zerouri –
din gâturile miilor de dragoni –
brusc să te smulgi
și, imun,
într-o unică privire,
într-o privire-testament,
să cuprinzi halucinant universul,
lui însuși redându-l înmiit,
precum în roi de fulgere,
întru întuneric potop de fecunde săgeți.
erup norii neostenite ploi fără sfârșit.