agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-12 | | Înscris în bibliotecă de Tiberiu Juganaru
Într-o împărăție cam ploioasă,
trăiau un împărat și-o împărăteasă ce-aveau, cum se cuvine, și un prinț, singur la părinți. Prințul era de șase anișori și miorlăia din noapte până-n zori. În loc de “vreau!” spunea “miorlau!” și tot “miorlau!” pentru “nu vreau!” Deci, cum spuneam, cu prințul miorlăit deloc nu era lesne de trăit. Când i se aduceau bomboane – el miorlăia că vrea baloane; și-n loc de baloane voia tromboane, și-n loc de tromboane voia bomboane, dar niște bomboane cu gust de baloane, și-n care să sufle ca-n niște tromboane. Astfel de dulciuri – vai! Nu se găseau... Și prințul miorlăia: Miorlau! Miorlau! Miorlau! – că plouă afară; Miorlau! – că afară-i soare; Miorlau! – că-i zi de lucru; Miorlau! – că-i sărbătoare... Părinții nu mai știau ce să-i mai facă - numai să tacă... Îi aduceau în fiecare zi o mie o sută una jucării: căișori de lemn, puști de tras la semn, gume și creioane, rațe dolofane de celuloid, și căței și mâțe, și păpuși semețe, cu ochi ce se-nchid, și iar se deschid... Ah, dar prințul nostru nu tăcea de fel El voia ceva știut numai de el: Miorlau! – de ce e luna lună? Miorlau! – friptura nu e bună! Miorlau! – vreau să mănânc compot! Nu vreau compot că nu mai pot! ...Albi și împăratul, albi și-mpărăteasa De atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa. Canarii asurziră, cățeii leșinară, iar caii se mutară cu totu-n altă țară. Bostanii și verzele părăsiră grădinile. Fugiră găinile, Zburară și berzele Și se făcu – pe câte știu – în jurul prințului – pustiu. ...Doar mâțele sosiră toate cu cozile încârligate, torcând de zor, la prințișor. Sfârr...Sfârr... Ce pisici! Cu ochi mici! Ce motani năzdrăvani! Și-ncepură să-l ațâțe, miorlăind motani și mâțe: “Miau-miorlau! Hai cu noi! Nu ești prinț Ești pisoi – Nu mai sta! Vino-ncoa! De-acum, șoareci vei mânca”. Atunci prințișorul, de frică să nu se prefacă-n pisică, uită de miorlăitul lui, firește, și prinse să vorbească omenește Pisicile-au plecat tiptil, tiptil: “Acesta nu-i pisoi, ci e copil!” Și foarte bosumflate fură ele că au putut astfel să se înșele... Dragi copii, povestea-i gata, Să vă duceți imediat și la mama, și la tata, să le spuneți răspicat: “Iubiții mei părinți, nu vreau să fiu și eu un prinț Miorlau!”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate