Sunt mereu un frate, sunt mereu un văr,
Sunt mereu un fiu, sunt mereu un fiu,
Sunt mereu coleg, dar niciodată eu.

Sunt simțit prin fire, văzut doar periferic
Și niciodată-n ochi și niciodată singur.

În umbra multor slove eu nu pot să sclipesc
Și dacă vine-o rază să mă cheme
M-ascund în iarba deasă de zâmbete și joacă
De frică să nu ardă, când poate să-ncălzească.

Ar trebui s-aprind scânteia-mi pe pământ,
Dar vântul sorții bate ș-alerg să mă ascund
În peștera-mi de vise ce mă va îngropa
Cu un chibrit în stânga.