De august


În aceste rotiri de lumină,
cu mângâieri mult prea scurte,
te-aș fi iubit până când ai fi fost
suflet din sufletul meu.


și timpul s-ar fi plimbat printre noi
ca o închipuire fragilă.


rămasă străină, îngrădită între reclamele vremii,
te duci întruna la îngroparea gesturilor tale
în popularele morminte ale lumii,
iar lumea, această istorie curbată a unui cimitir,
se plimbă împrejurul tău
ca un șobolan fosforescent,
moale și cald,
care ți-a legat degetele într-o emoție rece,
purtată genetic pentru acest moment.


până la urmă, va adormi timpul peste pleoapele tale
și-ți va visa viața, iar tu vei privi mult prea greu
și întâmplările se vor înălța până dincolo de genunchi,
ca o mlaștină neașteptată, peste care mâinile încearcă
să ajungă lumină.


lumea, încă de pe acum, se plimbă împrejurul tău…


lângă soare, singură, inima mea așteaptă
înțelesul tuturor acestor rotiri de lumină.


sufletul tău va sta pe sub omenirea lipită de piele,
așa cum stau cărbunii vii, sub cenușa cedată și moartă.