da, recunosc, sufeream din pricina ta, frate. și te scuipam în față. exasperare. în staza finală a speciei nu te mai înțelegeam. casa ta lua foc în fiecare săptămână. de la obiecte metafizice. te ajutam mereu să construiești altă casă, dar si cea noua pierea într-un incendiu. dictatura era o locuință strâmtă. o chichineață ridicată din materiale prefabricate. idei de import. greu de uitat. inchisoarea. botnița. chiuretajul cristic. să te lepezi de dumnezeu prin ședințele de partid. ele se lepădau de copiii ideologici. se aruncau în cada plină cu apă fiartă. beau câte o jumătate de vodcă și tincturi de chinină.își umpleau colurile cu creioane și tije de oțel. cu sodă caustică și cu mătrăgună. cu gheare de pisică și cu praf de sticlă pisată. ridicau dulapuri și butuci de stejar masiv. se scremeau până le pocneau toate venele și arterele de pe față. o mască roșie pe chipul disperării. ochii pot exploda. dar vocile erau mai puternice.porunci ce veneau de la capătul țevii de pușcă a marelui ideolog căpcăun. femeie, lasă-te inseminată de dictatori. lasă-te însemnată cu fierul roșu al crimei. lasă-ți instinctele laxe. țara te taie cu foarfeca. tu ești pântecul plin cu ură ce va duce nația mai departe în epoca de aur. multilateral dezvoltată. dumnezeu zicea lemnului „scoală-te” și unei pietre mute „trezește-te”. estul era un lac de sânge cu multe insule. trupuri de femei prefabricate. multilateral torturate. eliberate



el își construise în temniță și o cușcă. apele de jos curg spre limită. apele de sus se întorc la obârșie. de la fereastra avionului îl vedeam pe dumnezeu cum mă asista la naștere: o răturnare interioară. picioare mici. pași nesiguri. abia după aceea va ploua cu sânge de țap. trec primejdia înot ca pe un curcubeu. arhetipul, materia și psihicul: incognoscibile în sine. din cușca sa bine închisă, tetraktys se uita dojenitor la ceilalți deținuți din celulă și râdea de se prăpădea: voi nu știți să fiți liberi. l-au găsit tot în cușcă, peste douăzeci de ani. niște orășeni din suburbiile estului admirau mumia. tetraktys devenise deja lucru. dar nimeni nu găsise și cheia. cușca rămase încuiată. viața este tot ce nu poate fi altceva. ideologic vorbind, estul și holocaustul fuseseră cele mai mari măcelării ale europei civilizate. un uter inseminat de diavol


dalit își trăi a doua viață tot într-un sat de lângă deltă. de tânăr plângea după adorare, în timp ce bărbații adevărați din sat culegeau struguri și făceau vin. “cerboaică prea iubită și gazelă plină de farmec…”, murmura dalit, cu ochii pe scânteile divine ce apăreau uneori din noapte. el și-a adus, de departe, tot o nevastă turcoaică. a trăit cu ea ascuns sub pământ. într-un bordei. prin care se târau. dar niciodată nu au dormit în același pat. dumnezeul ei n-o lăsa. dumnezeul lui îl îndemna. bordeiul lor era o planetă contemplativă. oamenii veneau zilnic până la el și scuipau de câteva ori pe ușa de lemn. în numele tatălui. în numele fiului. în numele sfîntului duh. în numele partidului. în numele dictatorului. în numele fiorului. în numele orgasmului ideologic. în numele turmei de lobby. și scuipații ăia nestăviliți creșteau cât un râu. într-o zi, în apa râului s-a înecat nevasta lui dalit. captivitatea corpului în ființa numelui o amețise. apa o învârti apoi ca o moară de măcinat vise. dalit săpă mai târziu, din nou, singur, o groapă, și, până să răsară soarele, urcă moarta în pat, o îmbrațișă și îi vorbi în șoaptă. cerboaică preaiubită și gazelă plină de farmec.aceea a fost prima și ultima lor noapte de cununie mistică. în zori, dalit aruncă păpușa în fundul gropii. chipul iubitei se sparse în mii și mii de oglinzi. în fiecare dintre ele, edentată, o bătrână își alăpta pruncul dintr-un sfârc imaginar. crescut în inima lui dalit. ghimpe


nicole era frumoasa. ninette era prea frumoasă. emilia era tot ce poate fi mai frumos. diana era însăși frumusețea. victoria era la fel de frumoasă. maria era atât de frumoasă. virginia era cea mai frumoasă. mama nu era niciodată mulțumită de mine. tăcea în acel fel calculat matematic în care se reculege lama de oțel a toporului, înainte de a reteza lemnele de foc cu un cap. clipe lungi de tăcere. ere de prezumptivă naștere a trecutului și a viitorului. doi avortoni. evuri afective în care se coace un cristal de cuart în miezul pământului. fiecare om pariază pe moartea celuilalt. dumnezeu a pariat numai pe sine. pământ văzător. care îmi ia locul în psihodrama cu femei umplute cu frica bărbaților. mă uit în ochiul unei fântâni violete: dumnezeu este frumoasă. singura ființa ce mă iubea era mama. în genunchi






în unele baruri asiatice, instrumentiștii se folosesc de muzica pentru a goli rozetele femeilor. expulzări aplaudate. bine plătite. dictatorii din est foloseau doar limba de lemn și inseminarea ideologică. alternativă la nașterea ideologică: sinuciderea logică. iisus coboară în partea neîmplinită a omului. captiv. mut. orb. pofticios. singurătatea îl strigă de pe malul celalalt. la intrarea într-un mormânt secret: eu nu mai puteam visa. dar desenam inele, triunghiuri, o spirală, cercuri, o cruce de lemn mirosind a mir, șase pătrate magice, o menora, un crucifix, o casetă pe care se afla o scoică. un cer adânc și sonor. prin tălpile ce traversează o plajă udă, ochii pământului se scufundau în carnea mea. cuvinte hipertrofice mă ajutau să-mi trăiesc moartea până la capăt. și să nasc. grădini de cactuși. livezi de caiși. păduri de ginko biloba. flori de cenușă și prunci răcoroși ca oazele deșertului. și eu: cea mai parfumată floare




o nevroză cinstită învinge șarlatania unei halucinații religioase. dar îl adoptă pe dumnezeu ca principiu activ. pacienții unei minuni sunt oameni cu putere mare de reflexie. oamenii-far se înșiruie cuminți pe o ață precum boabele dintr-o păstaie. ca să-i așez în taxinomii, încep în fiecare zi o pagină nouă. de fapt, aceeași pagină întâmplătoare. normalitatea este un defect constituțional. într-o iarnă din estul rece, ninsese atât de tare, încât dispăruseră până și formele de relief. mă întorceam acasă de la ora de franceză, plutind prin parcul pustiu. un înger mă smulse de pe traiectorie și mă așeză în cuibul unui vultur. văzut de sus, orașul era un imens azil. în care, pentru a supravietui, bătrânii extrag pe șest povești din viitorul tinerilor. hoți. vampiri ideologici. mai târziu, adulții deveneau niște papagali cu ochii scoși. copilăria era o introducere la o paradigmă asasină. femeie incubator. pipăită și scuipată de căpcăuni misogini. mama știa: nu poți trece ziua fără o bucățică de turtă dulce și fără să auzi cum scâncesc cadavrele lipsite de mângâiere. dragostea ca instrument de disecție. o interogație despre interval: când?


crede-mă, doamne, viața pe care mi-ai dat-o este de fapt o maladie cu prognoză proastă și cu prognostic rezervat. căpșuni, ananas, kiwi, mere, prune, fragi, banane, avocado. teorii extremiste. experimente eugenice. experiențe salvatoare. estul ca paradigma de implant pseudoestetizant al justiției sociale utopice. în fiecare zi, intru în biserică și mă așez pe umbre. caut să simt ce sunt pulsiunile vitale. lucrurile ultime. infinitul nu este tot un moment al conștiinței. spațiul e un câmp psihic alterat. de fapt, aveam nevoie să măsor cu ajutorul cuvintelor numai o anumită stare de tensiune, dispusă a se revela. acolo, pot spune sigur, eu sunt. aici, doar mi se pare că ființa este una cu efectele ei. cauza pentru care nu m-am mai întâlnit cu dalit: el nu mi-a demonstrat niciodată că poate să se înhame la un adevăr supraomenesc. totuși, dumnezeu s-a consacrat imaginii. atât de mult doresc să-l apăr de ratare


o bucată de sticlă roșie. cred că sunt destul de transparentă. toti iubiții mei și-au văzut chipul prin mine. și și-au revăzut, apoi, în ralenti, propria poveste a vieții. estul ca miniatură a ratării. apoi se reculegeau. și se induioșau. și îmi redau castitatea. dragostea este o formă de sinucidere lentă. ca și fumatul. în timp ce alergam, număram secundele ce mai rămăseseră până când lotul următor de condamnați fără vină vor fi introduși în camera de gazare. sau până ce următoarea turmă de femei estice va fi obligată să nască pui vii pe care să îi hrănească cu mamelonul delirului ideologic de partid. sau până ce cohorte de femei inseminate împotriva voinței lor alegeau o moarte năprasnică. milioane de ochi plânși mă privesc fără încetare și mă împresoară, alcătuind o imensă țesătură prin care dumnezeu îmi dăruiește neputința sa. mie, păcătoasa. femeie fără cusur. mamă fără alean. dumnezeu este copilul meu din flori. pe care îl iubesc și îl hrănesc. pentru că, dintre toți, el este cel mai neajutorat. cenușa copiilor arși este ultima mea fiică. din care au ieșit literele. placentele estului eugenic sunt tinerețea mamei nemuritoare. acoperământ pentru toți copiii mei. femeile care nu se dăruiesc nu se au pe sine



geometria e în mine. și poesia e în mine. cauza cuvintelor este în mine. dar și criza lor. și lumina este în amnar. sunetele doar mă ajută să trec un prag. la fel de întinerită păream, într-o icoană de frieda kahlo. mă pictase fără să mă vadă. doar auzindu-mi vocea la telefon. din ce în ce mai tânără sunt în icoanele țărănești pe sticlă. ochii verzi se decolorează la soare. strălucirea de dinaintea învierii. oamenii nu resimt libertatea decât atunci când nu o mai pot exprima. cine nu sunt?, este întrebarea cea mai logică. sufletul își câștigă existenta din cerșit. el se află veșnic în expectativa iminenței: oare nu cumva azi? ce, astăzi? declicul, adică. agregarea. dorul. acea mare pasională ce se izbește, val după val, de stâncă. în sine, sufletul nu are decât de pierdut. supusa eroziunii, stânca devine cu timpul amiabilă cu alpiniștii.




acasă înflorea liliacul. rochia cu homari galbeni mi se lipea de coapse. dumnezeu era numai mărturie verbală. cuvânt rostit, înfruntând tăișul cuvântului gândit. interiorizat. aspirat în conștiința simbolurilor. doar auzind vorbindu-se despre el pot orbi. dumnezeu-dedus este toxic. și astfel obturând privirea, n-aș mai putea să-l ademenesc și să-l înhaț din sălașurile unde obișnuiește să se cuiărească. ieși afară din vizuină, vulpeo! ieși afară din mușuroi, furnico! ieși la lumină din peștera ta, liliacule! vino afară, la aer, ariciule fricos! ieși la lumină și arde totul în jur, râu de lavă! vino înapoi acasă, adonai, dumnezeu hăituit! traducerea corectă a ceea ce nu pot vedea este încă o rugăciune. mâine, axa sinelui se va mai înclina cu un angstrom. și se va mai întări. nervură de stâncă. ceea ce mă desparte de pământ este și ceea ce mă apropie: distanța de la vis la proiecția visului. abis



fiecare om cară în spate un alt om. greutatea numelui său va genera încă un pom otrăvit al cunoașterii. într-o fundătură cu maci sălbatici se deschide localismul creator. o iesle puturoasă. o gustare fără ceremonial a lui dumnezeu. și o scuipare de dumnezeu. și o rumegare. și o regurgitare. și o greață perpetuă cuibărită în plăcere perpetuă. și un extaz. și, încă, un abandon. dar și un viol. de ce să vreau să fiu mai mult decât un hamal? îi car în spate pe toți cei pe care i-am iubit și i-am hrănit și i-am împărțit cu dumnezeu. am avut cândva o mamă care îmi este fiică înainte de a muri. am avut cândva un tată care stă acum copil în brațele mele. și plânge. estul povară



în "Îl vad pe Dumnezeu și nu mor".


***
Blog Angela Furtuna