Cântul nopții

Spre cerul nalt se-aude o rugă,
Cu multă jale și suspine,
Lacrimi de foc din munți încep să curgă,
Cu tristețe-s cuferele pline.
Și-ncep s-ascult...

Miile de ace se-nfing în vânt,
Iar brazii se apleacă
Și noaptea strigă al ei cânt,
Un zbucium ce se-neacă.
Și-ncep s-ascult...

Și-ncep s-ascult al meu suspin,
Lipsit de mângâiere,
Cu lumina lunii mă alin,
Mă-nvăluie-n tăcere.
Și-ncep s-ascult...

Vreau, dar nu aud nimic,
Decât un răsărit ce vine,
Din mocirlă mă ridic,
Adorm și mi-e mai bine.
Și-ncepi să mă asculți...