Urmez ciclul atmosferelor înzecite
Atroce mă înspăimântă băutul cafelei
La 30 de grade kelvin
Mă îmbăt cu cafea dar nu simt altceva decât încântare
Mă destind cu suferință și învăț numai din regret
Rod numai puf și pene de rață
De plâng odata cu rușinea norilor
Mă ascund doar între trei pereți fără picior
Și fără o cale de pășit în neantul caligrafic
După un colț se ascunde un pahar ce varsă suflete fără Cuvinte numai credința perfidă în oazele trasate cu un compas
Megakilometric
Atât cât să conțină un neuron și o dendrită cât un manunchi de crabi
Gândurile îmi circulă doar ca să mă înspăimânte sunetul lor de miliarde de decibeli
Scârțâind pe nicovala din departamentul administrativ al urechii
Inhalez mii de microbi pe secundă
Și totuși plămânii nu mi se asfixiază cu monoxid de carbon
Ci cu niște castraveți ce vorbesc cu miros de ceapă putredă
Dar numai curcubeul mi se pare normal divulgându-se pe retină ca un
Cotor de măr suculent așezat pe o piesa de marmură de carara
Parcă intepata de scaieți cu forme piramidale
Creierul insusi imi este un scaiete ce pulverizează energie solară
Iar inima imi pulseaza curent electric
Doar pentru ca am suflet de român
Ca oricare dintre voi!


(in curând vor creste si pomii
pe care i-am sadit in spirite
Of, rabdare! Haide, rabdare! )