Din înfiorarea cărnii
a luciului pielii tale
aruncă-ți simțirea-n mare
peste valul nemuririi.
De ce te-ai ascuns în tine
Tu simbol al sorții
Entitate a morții.
Exegetul lumii noastre
se dezbracă și de carne.
Un pâlpâit, o simțire
nu-i de ajuns nici pentru mine.
Nepătrunsul vieții, tare
mișcă mortii din morminte.
Scara pan’ la cer din zare
este plină de-oseminte.
Apari, coboară, tu ființă
aruncă-mi valul peste gând
ne lași, murim în îndolență
Ești mort, dar viu și urli îndelung…