În vis prea departe te vedeam
băiat cu ochi în care
castane înspre toamnă se roteau.

Plecai mereu în zorii zilei pe drumuri pietroase
nisipoase, pline de caravane cu mirodenii
temple barbare, piramide
și parcă rătăcind spre mine
te vedeam. Cineva a spus:
nu este toamna, încă
n-au ieșit castanele
din coaja lor cuminte.

Cel cu ochii prea albaștri
degeaba se agita printre frunze
strigându-mă pe nume.