agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1135 .



poem fără mamă
poezie [ ]
mie, nu mamei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dan mihuþ ]

2005-11-18  |     | 



eram mai mare decât tine mamă
și mă temeam de visele care
se urcau pe piciorul meu
eram mai drept decât tine
fiindcă nu eu te nășteam
printre animale ce creșteau fără să
întrebe nimic
mă priveai foarte des și foarte rar
te priveam și eu cu peșterile mele
înghetând zeci și zeci de păsări
cu capul croit pe măsura mea
și tu mamă mă ajutai să mănânc
ierburile după ce le hrăneam
cu apă cărată în căușul palmelor
cu apă desțelenită te hrăneam
de pe umerii tăi mari
apoi te rugam să’mi povestești
cum a murit bunicul
și cum vei muri tu și cum
eu voi muri


eram mai roșu decât tine și mă sprijineam
într’o sapă moale de ceramică
strigând după tine când mi’era dor
și’aruncând cu sapa
drept în zodia mea încolăcită
ca un șarpe ce doarme primul somn
iar tânărul sarpe se trezea
și mă’ntreba pe mine primul și ultimul născut
cum vei muri tu
iar tu mă rugai să ridic din umeri
și să’mi număr oasele subțiri ca de șopârla
încet fără să mă încurc
apoi mai repede tot mai repede
până izbucneam în plâns
iar șarpele râdea râdeai și tu
numai eu priveam brazdele lungi de pământ
care nu se mai terminau decât seara
carele scoteau din pământ
atâtea buchete albastre de scoici
și hainele vrăjitoarelor
și bidivii de argint înșeuați
glastre cu cireșe copate și struguri
cât părul meu de lungi


carele duceau încet asfințitul
trosnindu’și roțile tocite de tăcere
pulberi mari se așezau pe pielea mea
târcolite de iezi galbeni
care’n nămiezi șuierau
îmbulziți după gleznele mele
toate’mi păreau că trăiesc din mine
și că tu n’aveai nici un rost
oase de prune răsăreau în vatra casei bătrâne
iar bunicul desena
pe haina lui din piele de vițel
alți viței mai mici și mai deșirați
încercând să’mi arate de ce stelele
ard fără să le’aprind eu
încercând să spună că focul din vatră
nu este același foc
care arde în el și’n mine
iar eu înțelegeam ceea ce am uitat
între timp


o parte din mine a crescut fără tine
ca un turn care caută rădăcini în văzduh
ca și cum aș întinde mâna
după ulciorul umed și greu
pe care’l căram prin grânele verzi
sărind odată cu lăcustele
fugărit de câini albi printre trestiile uriașe
apoi scurmam cu mâinile în copaci
scorburi lungi de odihnă
iar tu dormeai mamă cu mine sub braț
în căldurile ce topeau oasele cailor
și’mi spuneai să nu mai alerg
să nu mai cresc dojenit prin cețuri
nu’ți răspundeam nimic și
fugeam în apa bălților și mă scăldam
iar tu priveai cu ochii râzând
mai tânără ca oricând
atât de tânără încât te sărutam
de invidie că nu eu te’am născut pe tine
că eu eram mai mare ca tine
și că trebuia să trăiesc mai mult


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!