mă văd în împietrire o psyche neiertată
arzând odihna muncii în bulb încremenit
cu rădăcina-nchisă-n secvențiala daltă
cioplind aripi egale de zbor ademenit

genunea albă mă-ntinde ud prin lucruri
să sorb un sânge negru ce mai curge
nu am de ce mă teme tu mă bucuri
înghețată-n membranele lycurge

aș mai mișca dar timpul lânced tace
întins lasciv pe spațiu lujer de bacantă
în neființa mea un dor avid să-mbrace

cu zboru-n alean mort și plin o plantă
se străduie iar trupul lung și greu
e urletul prelung din vintre-al unui zeu