agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5057 .



Cetatea Albă
poezie [ ]
(Akerman)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dimitrie_Bolintineanu ]

2005-12-02  |     |  Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea



Știți voi câte valuri se ridic pe mare
Când o vijelie suflă cu turbare?
Astfel sunt la număr mândrii musulmani
Ce-apără cetatea sclavă de mulți ani!
Într-un fluviu d-aur, soarele lucește
Și pe coifuri, arme, focu-i strălucește.
Ștefan stă sub cortu-i împletit cu fir;
Cetele Moldovei lângă el deșir.
Pasă dorobanii cei cu coapse late,
Cu sclipoase coifuri în argint lucrate.
Îi urmez panțirii ce pe cai în spume,
Ca ușoare vânturi, lunecă prin lume.
Călărașii țării pe vânoși fugari,
Îmbrăcați în zale ca bătrâni stejari.
Între toți curtenii pasă cu mândrețe,
În veșminte d-aur, cu frumoase fețe.
Apoi toporanii de securi armați
Și codrenii ageri și de toți stimați,
Ziși și pieptul țării, căci aveau chemare
S-apere Moldova de oștiri tătare.
După dânșii pasă sprinteni vânători
Renumiți în lupte ca săgetători.
Și tunarii țării toți în negre poarte,
Pestrițate-n roșu, crud simbol de moarte.
Mai veneau în urmă oști de mercenari,
Cei cu fruntea mică, ce se zic tătari.
Unguri lați în spete, cu mustăți stufoase,
Leși cu părul galben, cu cerbice groase,
Apoi tighinenii și-alți republicani
Pasă mai de laturi cu-ai lor căpitani.
Ei erau vasalii lui Ștefan cel Mare
Si veneau la luptă dup-a lui chemare.
Cetele române râur în câmpii
Ca râuri de ploaie după vijelii.
Cu Ștefan sub cortu-i capii toți s-adună
Ca să rânduiască lupta împreună.
Unul d-între dânșii vorba a luat:
- „Armia turcească crește ne-ncetat.
Dunărea tresare, geme sub povară
Și cu ne-ncetare varsă oști în țară.
Nu ar fi mai bine, mare domnitor,
Să-așteptăm să vie noul ajutor?“
Ștefan îi răspunde cu vorbire lină:
- „Oastea noastră-i bravă, chiar de-ar fi puțină.
Lupul singur numai, știți aceasta voi,
E d-ajuns să spargă turme mari de oi.
Focul după fumu-i nu poți socoti;
Sufletul cu trupul nu poți potrivi;
Bărbăția sfântă care ne mărește
Numărului mare locul împlinește.
Mulțimile-neacă numărul cel mic;
Sufletele însă mai mult le ridic.
Astfel vijelia fumul sparge-ndată,
Dar mai mult aprinde flacăra-i turbată!“
Dorobanii pleacă. Soarele din nor
Se răsfrânge splendid pe pieptarul lor.
Viile răsfrângeri ce-n metal se-ngână,
Turbură, orbește armia păgână.
Lăncile pe piepturi lunecă ușor
Sau răstoarnă bravii după caii lor.
Sabia în coifuri intră sau se frânge;
Armele lucioase se roșesc de sânge.
Sângele se varsă... Paloșul de fier
Se înfige-n carne până la mâner.
Caii calcă leșuri, se incruntă foarte,
Oamenii se-mbată de turbata moarte.
Turcii iau de fugă... pasă spre cetate.
Poarta se deschide oștii fărâmate.
Însă fugătorii, cu cei ce-i alung,
Cu spedele-n spate, totd-odată-ajung.
Cum pe fața mării, după o furtună,
Valuri lângă valuri luptă împreună,
Astfel în cetate prin adânci strâmtori,
Mestecați se luptă vinși și vingători.
Strigăte de-nvingeri, de plângeri durere
Se înalță în aer... Soarele repiere.
Pe o lată piață, printre fum și sânge,
Armia lui Ștefan mai ales se strânge.
Acolo-i seraiul. Pașa, cu puțini,
Apără haremul necat de creștini.
Ștefan își repede calul alb de spume,
Dintr-o gură-n alta trece mândru-i nume.
S-a luat seraiul. Sabie și foc,
Pradă și urgie fulger acest loc.
Cum prin vijelie sună felurite
Vânturile nopții, printre stânci trăsnite,
Ploile muginde, tunetele-adânci,
Râurile turburi ce cobor din stânci,
Astfel se înalță sunetele d-arme,
Strigătele d-oameni, crâncenele-alarme.
Locul de cadavre este semănat,
Sângele torente gâlgâie turbat.
Calul, la vederea leșurilor moarte,
Sforăie, răsaltă, se-nspăimântă foarte;
A derăpănării umbră l-a lovit...
Omul singur vede, pare fericit!
În derăpănare sufletu-i se-mbată.
În oroarea morții gloria sa cată.
O femeie turcă printre cete pasă...
Merge către Ștefan; în genunchi se lasă,
Își ridica vălul: ochii lăcrimați
D-o durere mare par împovărați.
Pe bălaia-i coamă flori apar voios
Cum lucește p-aur smalțul grațios
Și cum crinii tineri printre raze-albesc,
Prin buzele-i rumeni dinții strălucesc.
Astfel cum lumina soarelui văratic
Aurește fața lacului molatic,
Căutarea vie noată voluptos
În azuru-i dulce, candid, languros,
Sub albeața dulce după juna-i față
Râur delicate valuri de roșață,
Ca dorinți frumoase prin vis virginal,
Ca buchet de roze prin vas de cristal.
Ștefan, cu mirare, calul său oprește,
Crede-un vis ferice, care-l amăgește.
- „Cum în dalbe lupte tu ești curajos,
Doamne! după luptă, fii mărinimos!“
Ștefan se gândește. C-o mișcare face
Omul de s-alină, armele de tace.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!