Camera fără pereți


Pereții acestei odăi, plafonul, podeaua
dizlocate demult
în stare de stress, în delir,
împrăștiate se îndepărtează în toate părțile,
căutând cu înfrigurare ferestre, visând imense vitralii
...în rest toate sunt la locul lor
într-o ciudată imponderabilitate...
Nu cade nimic afară,
când afară e înlăuntrul nostru...
totul e în cadența ploii de ochi,
nu merge nimeni mai repede decât e nevoie;
sus, jos, înainte, înapoi sunt golite de miez;
nu se ascunde nimic fără să fie descoperit;
nu fură nimeni ursa de pe cer
și în camera aceasta tot mai încăpătoare
paturile stau la loc de cinste de neclintit...
ca pe vremea babilonienilor
viața începe și sfârșește în pat...
mândre stau scaunele la locul lor
și în jurul mesei încoronate
nebunii au loc rezervat...
piticii sunt egali în picioare cu ceilalți
iar musafirii trec pe bandă rulantă...
în toate o mută înghețare se arată...
nu se mai aude un cuvânt de la unii la alții,
nimic nu urcă, nu coboară, nu curge,
ci totul stă înghețat, încremenit...
Cine ar mai putea crede
că e o cameră care gândește, care tânjește
să fie mai ea decât altele,
să fie mereu alta, să fie pretutindeni alta,
să fie propriul ei invitat
privind-visând prin ferestre largi iluminate.