Amiezi.
Le întâlnesc în fiece răstimp
Dintre două vremi de nesomn;
Soarele demult nu mai e luat în seamă,
Iar Luna e prea departe,
Timp în care cugetul fără să moară
Nu mai respiră,
Mâna dezertează fericită
Din ținuturile albe
Odihnindu-se pe lingura dansând în supă.
Amiezi,
Tâmple deja încărunțite
De-o parte și de alta a ochilor tăi de copilă.