Din vorbe-rug și peruzea,
culese-n nopți de sânziene,
îți țeși în suflet înc-o stea,
să te ferească de hiene.

Iar floarea ți-e albastru scut,
izvor și țărm de rod mustind,
în înserare s-a născut,
spaime și doruri amuțind.

Vămi grele muzei ai plătit,
când timpul se rotea în ciuturi,
dar pasul nu ți-ai poticnit
în umbre vechi și începuturi.