aleile triste în parcuri așteaptă
zăpada să vină cu albul decor,
la fel cum în Mai flori de măr se îndreaptă,
spre ele în ritmuri de zbor de cocor.

înalță rugi grele spre nori și ocară,
cerându-le aspru să ningă îndat`
aceștia se-ascund înspre zări și-ntr-o doară
presară spre ele doar stropi picurat.

o ploaie-n Decembrie e o blasfemie !
anunță tot parcul cu glas hotărât
și roagă o cioară să ducă solie
la vânt să-i ajute să ningă cernut.

iar Eol se-ndură, înalță suflare
și mână din urmă puhoaie de nori
ce-nnegură zarea cu-a lor supărare,
închid orizonturi și-ntunecă sori.

apoi în rafale de viscol descarcă
troiene de nea peste parcul proscris,
ce vor conteni doar când vântul remarcă
schimbat peisaju-n tărâmuri de vis.

sub alba hlamidă o bancă icnește,
aleile triste sunt prinse-n covor,
o creangă de măr apăsată trosnește,
tot parcu-i strivit sub povara din nor.

și iar glasuri iuți mai încearcă solie,
spre Eol prin cioară trimis-au cuvânt,
să-mprăștie norii și soarele vie,
omăt să topească în reavăn pământ.

………….
aleile triste azi gânduri îndreaptă
spre astru s-adune tot albul decor,
mai bine-i în Mai când flori albe așteaptă,
spre ele în ritmuri de zbor de cocor.