Spune-mi de ce sunt frumoase florile
și marea și cerul și toate,
când lumea-i închisă și viața încinsă
se stinge ca o nuanță mată.
Apare… dispare… pădurea ninsă.
Dispare… apare… răzbate…

Și-atunci îmi scrâșnesc oasele și tânjesc după tine
și-admir regăsind pierdute ruine,
revăd păsări vestite, izvoare line,
Trec zile uscate, eu departe tânjesc după tine…

Îngenunchez în fața ta și în față
apar zăpezi de vară întinse în timp
cu albe și negre amiezi fără soare.
Și lumea s-a stins și-o ațin și rețin
aroma dragostei tale îmbătătoare…
Rețin mireasma și gustul și simțul;
și simțul nemaiîntâlnit, îl învăț,
în iarna cu soare, fără ninsoare,
în iarna cu tine și vara îngheț…