greață de om într-un cuvânt mi-e de urât și foame
bălăngănindu-mi gându-n gând icoanele n-au rame

din hăul beznei fără soț se prăvălește pumnul
și banii înstelării mute se risipesc într-unul

și sluții zic: ferice el! de-a podidit cu plânsul
osoasei mele vaci nebune nu-i încetează mulsul

i-n coarne câmpuri de noroi în pântec primăvară
nici un păcat nu va să moară cu sufletul afară

mă risipesc a nesătul dau pângăririi nume
ca-n crâșmă unui vechi tovarăș netrebnic sunt pe lume

nu mă-nmulțesc dar nici nu scad împuținez cu sporul
uimirii mele necrucite nu-i scrie nimeni dorul

mi se-ncleiază ger pe tâmple sau țurțurii sparg soare
prin vene uni-versu-mi curge cu rimă în-cântare