Din vârf, din azurii, tomnaticii nori
asupra ne cade furtună de flori:
miresme și forme – nostalgic trecut –
dispar în torentul prezentului mut.
Și dintr-o pictură cu sumbre culori
apar iar din umbră nostalgice flori.

Pe geamuri jilave bătând toamna grea
își cere-adăpostul în inima mea,
despărțind de săruturi cu jalnice ploi
copiii-fantasme din ochii mei goi.
Copacii sărmanii se frâng și-ar cădea
să nu-i mai jelească, tacit, toamna grea.