1.
milioane de lucruri de acum nu mă mai interesează
nici gaura cheii astupată cu gumă de mestecat prin care
se vedea cîndva raiul nici
pînzele cerului gurii țesute de niște păianjeni
iscusiți nici razele lămpii de stuf ce-mi luminau mințile nici
picioarele paraplegiate cu care alerg pînă la
capătul lumii și înapoi nici bacul cu rachiu din care nu beau
nici o picătură pentru ca și așa sunt beat nici
țînțarul bezmetic ce-mi bîzîie în ureche dar nu-l aud
nici norocul pe care nu mă pot baza
cu toate că e ultima speranță nici gestoza
ce-o suferise maică-mea Viața pentru că eram un
nesuferit...

nu mă interesează și nu vreau să știu nimic din toate acestea
doar un singur lucru

„de ce am scris acest poem?”

2.
timp de nouă luni cît m-am aflat în burta mamei
am reușit să fac foarte multe lucruri am scris toată muzica
lui Shömberg am pictat toate tablourile lui Klimt
am scris toate piesele lui Ionesco am băut și foarte multe
lichioruri am sculptat toată creația lui Brâncuși
am construit toate casele lui Bernardazzi
am fumat și foarte multe havane am regizat toate filmele
lui Fellini am interpretat toate ariile lui Pavarotti
și-ncă am mai iubit excepțional de multe femei
am reușit să fac multe și mărunte
dar un lucru iată că mi-a scăpat din vedere

am uitat să vă previn că poemul acesta pe care îl citiți
e o minciună de-a dreptul exagerată

3.
mi-am spintecat burta de-a întregul
și am început să-mi examinez cu minuțiozitate
viscerele dar nici urmă de suflet
o dezamăgire totală care schimbă direcția sîngelui
meu și eu nu mai mergeam spre moarte ci mă întorceam
înapoi spre naștere în cuibul mamei
cînd mergea la întîlnire cu tata în acest punct
important al sorții mele mă simții inexplicabil de străin
ca și cum venisem la mine în ospeție dar
nu eram acasă mi-am zis să mă aștept așteptarea
devenise insuportabilă începeam să mă plictisesc și atunci

m-am hotărît să scriu acest poem