Am să mor prunc
fiindcă m-am născut bătrân.
Trupul e-o epavă,
suflet îmi e marea.
Sângele meu nu are început,
are doar sfârșit.
Când îmi voi pierde mințile
îmi voi elibera sanctuarul
de tristețile nopții.
Și îl voi murdări
cu spasme și pulsații.
Încontinuu
sunt vizitat de chipurile unor ființe
a căror amintire
mă torturează.
Într-un târziu vei chibzui -
- m-ai judecat greșit.
Îți vei reteza limba și mâinile
căci ai păcătuit lovindu-mă
cu vorbe.
Dar nu mă vei impresiona,
din mine va fi rămas numai cenușa
acestei foi.
Hai, aprinde-mi lumina!
Zebrele au aripi acum
și nu mai merg în genunchi.