Ea mângâia cu mâinile norii
Și din ele se înălțau îngeri
La cer și dincolo de el.
Și lacrimile-i erau păsări
Ce curgeau în sus tăcute
Și în urmă lor lăsând o dâră
De adevăr si nemurire,
Pe care o adunau poeții.
L-as fi rugat pe Dumnezeu să
Nu deschidă cerul,să vad pământul
Cum se umple de îngeri și de păsări,
Să-mi treacă timpul mai frumos.