De profundis



Din adâncuri vin și strig din toată ființa mea
cât de mic și slab sunt
pentru pătimirea ce-apasă umerii mei
dinainte de nașterea mea...
din izvorul de plasme prearar


sub șerpuiri tandre lumini
în capcane mă prind
mă risipesc mă pierd
până sunt una cu toate
durerea lumii și-a făcut din mine scoc
și torent de maree prin alfabetul strâmtorilor
curge dinspre mări înspre culmi
de peste tot împresurându-mă


singur mă simt neîmplinit țintuit
în fața stâncilor ce-așteaptă să le mut
la nesfârșit
cu tot ce am cu tot ce sunt
al meu nicicând nu voi mai fi –
pradă unei flori carnivore
sunt ca o piatră devenind nisip
aspirat de-o convulsivă clepsidră
în efemera-mi viață
curs amar de o clipă