Cândva îți crescuseră păsări albe din buricele degetelor.
De-atunci ai fost contemporan cu primăvara în orice colț de pe Glob fiindcă prea erai călător..

ții minte când erai contemporan cu primăvara și cu îngerii?
Cu toate primăverile din clipa aceea precisă și cu toate primăverile care nu existau în clipa aceea erai contemporan.
ți-am zis atunci că ești contemporan cu atemporalitatea.

erai contemporan cu soarele care expira lumină și inspira umbre.
ți-am spus că ești contemporan cu cosmosul.
și atunci tu ai inspirat și mai adânc din aerul înfundat cu lumină.

Erai o reflexie amăgitoare a neantului căscat peste inima mea într-un mijloc al centrului tuturor lucrurilor din toate lumile.
erai cel cu păsări albe crescute din buricele degetelor.
iar eu
inconștiența mi-a decis ca numai la tine să visez de atunci.

Prin capilare friabile îți umbla timpul în neștire și pur haos respirai cu toată inima.
mi-ai promis atunci că de dragul meu ai să te sacrifici suprem.
ai să te travestești în om.
și de dragul tuturor alăturărilor armonioase care numai în aceeași lume pot coexista: râs-râs, ochi-ochi și piele-piele amestecate de-a valma.

Creatură degetativ înaripată, te certai cu înaltul de zenit însă nu și cu soarele și îngerii.
pe acolo respir eu: prin soare și prin îngeri.
și știi.

ți-ai tăiat atunci unghiile de la picioare cu aripi cu tot însă nu și pe cele de la mâini.
mă porți în semizbor până la soare și îngeri.
pe unde respir eu
până la cordul meu unde ne amestecăm în artere și vene în sunetul care miroase a țesere fină.
Am promis că tu vei fi unica mea realitate din vis.

Acum, creatură semiînaripată, nu mai traversezi înaltul în zbor.
Prin capilare fragile iți umblă sângele-n surdină.
Și mie.
Inspiri clipe și expiri tot ce-i mai lung și mai gol decât secunda.

Acum ești visul meu împlinit.
Mă dezveți de visat încet, încet.
Conservă-mi visul!
numai astfel poți fi tu singura mea realitate din vis!

Acum respir prin soare, prin îngeri și prin sângele tău.
Acum suntem ființe tahicardiace.