O. mi-a spus cândva ca nu poți eluda întâlnirea cu sfinxul fără pedeapsa unui suflet steril

***
în camera asta mi-am oprit timpul
ecranul zvâcnește alb pe retină
degete subțiri alunecă pe tastatură
între mine și el câteva nopți
între mine și el nici un cuvânt
doar departe îmi vine în minte
și cât de departe poate fi o lume dincolo de ecran
sunt doar o femeie cu mâini frumoase
care și-a rătăcit gânduri printre degete răsfirate
o femeie care știe că sânul își pierde esența
fără căușul palmei în care s-a cuibărit
mai mult decât contur voluptos
mai puțin decât cer din care s-a rupt
trupul rămas perpetuă nemișcare
mă ține prizonieră între nuanțe de alb

***
m-am oprit în abisul dintre două zvâcniri ale inimii

***
nu recunosc trupul în care mă ghemuiesc
stau într-un colț de suflet
pe care-l respir

***
pereții albi mă privesc cu o liniște obositoare
așteptarea mi-a umplut toate golurile ființei

***
țipătul care stă să țâșnească prin porii trupului
țipătul ăsta mă face să cred
că în mine
undeva
mai crește un mugur de lume

***
foșnetul halatelor albe îmi amintește de oțetarii lui O.