am fugit de-acasă
aveam în buzunare un pumn de ani
nu cunoșteam decât chipul oval al mamei
și camera unde se ascundea de mine în fiecare an
stăteam lângă o cloșcă și îi număram puii
dintr-o dată am văzut cum peste tot în jurul meu
cresc ziduri groase
peste tâmplele mele
sub picioarele mele
m-am ridicat atunci cu privirea peste sat
pământul întreg era un zid uriaș
m-am speriat de porțile grele care se închideau
zgomotos în mine
și am alergat în marginea satului
să caut drumul de care îmi vorbise bunicul
mama a venit în fugă după mine
și m-a trecut de mână prin ani
de jos mă uitam la ea
mama mă ținea strâns de mână
și călcam amândoi zidurile în picioare
până am ieșit în câmpie

mamă, unde este câmpia ta nesfârșită
fără dealuri și fântâni
fără drumuri de întoarcere ?
a crescut peste tine zidul,
mamă,
ți-a crescut zidul peste inimă,
mamă,
ca un mormânt fără uși
s-a întins peste fața ta ovală
în care învățasem să găsesc câmpia

azi am ajuns la kilometrul zero
mai singur de-atât nu poți fi
fără prieteni
fără înger
ce liniște este când ești singur
e ca atunci când te-ai trezi născut
într-o câmpie
privesc tăcut de jur-împrejur
așa deci, de aici se numără toate drumurile
de aici voi începe să fac primii pași
să nu râdeți dacă voi trece dus de mână printre voi
de parcă sub picioarele mele mari
ar crește o câmpie