un cer pribeag si mort se-arata-n zare
si-mi pare ca nici norii nu mai zboara
caci timpul sta in loc, ca odinioara,
cand eu ma cufundam in neagra mare

e trist sa vezi destinul ce-mpresoara
intreaga lume prea nestiutoare
si-o face sa paseasca pe-o carare
pe care numai timpul o masoara...

nu simti secunda cum te-apasa?
nu vezi cum gheara orei se infige
in carnea unui suflet ce-ti atinge
durerea ce de alte loc nu lasa?

amagitoare minte ai,straine
te-ncrezi in fericire si in viata
pierdut va fi fost totul intr-o dimineata
si doar NIMICUL va iesi din tine..

caci in afara de nimic ce este oare?
abisul dintre viata,lumi si moarte
numai destinul isi deschide a sa carte
ca sa citeasc-a ta nestiinta ce te doare...

sarac in ale vietii si-ale mortii
avand poate doar stiinta de-a nu sti
noroc ce ai avea de-a lungul sortii
dac-ai ramane-un mort printre cei vii...

vorbesc de viata...ce e viata-n sine?
o scara ce-o cladim din prima zi
pribegi am fost, pribegi pe veci vom fi
caci scara nu e construita bine...

e-o scara lunga pan` la cer,cu trepte
facute dintr-o mana de lemne putrezite
ce duc spre Dumnezeu sau Celalalt, iubite
fara ca Timpul sa mai aiba timp s-astepte

de ce am spus ca nu e construita bine?
fiindca pe scara asta noi fugim
fugim,caci loc noi n-avem sa ne-oprim
iar viata-ntreaga e o fuga-n sine

e-o scara fara locuri de odihna
singurul loc de stat e cel de veci
si cand ajungi la el e tare greu sa treci
spre a urca mai sus,ci dormi in tihna

pacat ca nu exista nici un fel de-oprire
afara de cea ultima - ce-i somnul
de ne-am putea opri,o, da-r-ar Domnul!
obositoare e aceasta rece nemurire

pedeapsa noastra nu e doar urcusul
prea simpla si frumoas-ar fi doar fuga
dar Dumnezeu nu-mi mai asculta ruga
si vrea ca eu sa lupt cu coborasul

mi-a pus in spate-o piatra plina cu pacate
ce se transforma-n bolovan de-a lungul vietii
s-a-ngreunat atat de mult in anii tineretii
ca azi mi s-a-ndoit batranul spate

ma trage-n jos,adesea,si mi-e frica
imbatranesc si simt c-oprirea vine
si-am fost mereu,mereu,doar eu cu mine
si timpul astazi nu ma mai ridica...

in dreapta mea e inc-o alta scara
e goala si pustie-asa ca mine..
si altceva nici nu mi se cuvine
sarac-am fost inca de prima oara

o alta scara vrea sa se ridice
dar ce vad? cel ce urca s-a pierdut
aievea timpu-mi iute a trecut
si-n buzunar am doar 2 diptice

pe unu-i Dumnezeu, dar nu-i vad chipul
si langa el sta Raiul,far` de stiinta
traiesc sau azi trecut-am in nefiinta?
imi pare ca sunt una cu nisipul...

pe celalalt e Iadul,focul vesnic
ce mistuieste vieti de cand pamantul
de asta data stau si-mi ascult gandul
si stiu ca doar durerea-mi sta ca sfesnic!

ma uit la ceas si vremea nu-mi mai trece
si-as vrea ca vremea sa musteasca-n mine
caci altceva nici nu mi se cuvine
decat sa ma cufund in somnul rece

nevrednic si sarac in ale vietii
si visator la altfle de traire
catand mereu la alta nemurire,
nemuritor ma-nchin acuma cetii

si-i cer sa imi destrame vremea trista
fara de mila,fara de pacat
sa lase-n urma-mi tot ce am lasat
uitand ca timpu-mi fad inca exista

suind pe scara pustiit-a vietii mele
obositor de lunga pentr-un suflet mic
privesc in gol si vad ca-s un nimic
ce vrea s-ajunga neindoios la stele

pe scara e atata liniste si-mi pare
ca nu mai simt durerea astei lumi-
desert fara de dune si munte fara culmi-
asa e lumea asta- valuri far` de mare...

va las cu bine,dara,traiti cu nemurirea,
pe mine oboseala-ncet ma tot rapune
doar timpul,dragii mei, va va mai spune
de veti gasi si voi ca mine odihnirea...

acum eu plec,iar tu sa iei aminte
pe cat de sus te urci,pe-atata cazi
iar eu,mormant sub cetine de brazi
impreunez o inima c-o minte

o noapte-adanca ce-si cufunda chipu-n stele
troneaza peste universul vostru rece
fie ca ziua noptii sa se plece
si viata sa va fie camp de albastrele!...