Pe cerdacul aureolelor însetate de sângele cosmic
Mărețele arcuri ale plaiurilor despletite tronează,
Ale speranțelor noastre care-au tresărit cu nebunie
Din adâncurile timpului lor în dorințe
Vai! de s-ar întrupa vreodată anii așteptărilor în spasmele lor
Și de s-ar naște din sahare de nădejdi cutremurătoarea biruință
A ființelor umile ce-și plâng paradisul
Risipindu-se clipă de clipă la porțile Iluziei!
Precum curcubeele de lacrimi curând înălțate
Ce fac să-ngenunche umbrele apuse demult prin necunoscute zări
Ca eclipsele rare estompându-și luminile oferite ultimului nadir
Asemeni viselor cuminți
Ce și-au ascuns esențele în secvențe indescifrabile
Revin acele unde ale neînțeleselor adieri
Cu argintate pulsuri cioplite-n porțile timpului
Cu eleganța mutelor adevăruri din mitul suprem
Și blândă va fi pietatea unde triumful soarelui prevalează
În înălțimi cu transparente stindarde
Răsună-n răstimpuri pașii trecutului
Prin apele ierbii cu sfioase libații.