Atunci amurgul și minutele din urmă
când ochii încă nedeschiși
încearcă în interior undele luminii aurii
și apele verzi de pe țărm sub faguri de argint.
Minunate în zbucium cu ritm clocotitor
netulburat eterul orizontului doarme
sub nori policromi printre oblicii palmieri fremătând.
Aici singur am pironit cu ochii lucizi cerul,
cu dor plângând în fața lunii
care timidă și umedă ieșea din ocean
cu fața obosită dar blândă.
Amintirile mele izvorau neoprite
din direcția Orionului și a Cassiopeei radiante.
Atunci mi-au apărut în față
cele două corăbii albastre cu contur aburos
cum catargele și le legănau spre apus
smulgându-se treptat din cețuri.
Strălucitoare le erau pânzele și măreață plutirea
cu spume de siaj evanescente.
Mă alinta briza cu valurile mării crescânde
îmbrăcându-mă-n solzi reci de unde-argintii
cu care-mi vorbeau ritmat, ritual, rugător,
căci înaintea mea ea se-ntrupase
având priorități și un aprins avânt.
Auzii cum s-a apropiat și s-a oprit
să descifreze spiralele cugetului meu
în speranța că trecutul devine prezent,
cu energii împrumutate de la valuri și vânt.
Regula ce trebuie respectată ar fi
să-ți deschizi aripile asupra abisurilor de jos și de sus
plăsmuind zboruri lungi, desfătătoare, dar n-a fost așa.
Mai apoi energia suflării s-a desprins cu putere
și deasupra lagunelor și-a adunat toate forțele
până în locul unde-a simțit parfumul amiezelor
și când toate primejdiile s-au stins sub tangaje
au venit la țărm stolul sirenelor
cu glasuri amețitoare,
cu priviri primăvăratece de ametiste submarine
și cu unduiri dulci, provocătoare, aproape lascive,
toate coborâte din parfumatele mituri de aur
care pentru o zi au îndrăgit
trepidațiile vremilor noastre.
Toată puterea vrajei lor este o baladă cosmică
dintre creste de valuri cântată
pe când aripile vocilor spintecă tăriile vaste
închizând golfurile de mărgean
cu luminoase arderi adormitoare
spre a deschide palmierilor
mărețe porticuri de aer și dor.