Eu sunt izbânda nimănui și ratarea tuturor,
Cobor din neant, inspir pământ,
Mă prefac in frunză și-apoi tu mă respiri.
Eu nu sunt a ta uitare...
Ci mă daruiesc, cu indulgență
Celor ce știu să tolereze.
Iar mincinoșii sunt ca și frații mei
Ai mei părinti n-au fost
din pulbere, dar eu exist din neștiința ta
Și culții mă doresc, mă reped fariseii spre icoane...
Eu nu exist, eu nu mă văd, tu mă observi
Și știi că sunt cenușă ș-astepți ca să inviu
ca un Pheonix tâmp, ce sunt,
Nu mă aștepta, nu viu...
Eu sunt speranță sub descânt...