Cu o daltă fină,
Cu șarpele metalic alunecând în lemnul și piatra idolilor,
Curățam soarele de coaja orbitoare
Și nu mai știam din cine încep
Și în cine mă termin.
Lumina își făcuse bagajele.
Cu ultima rază fenta amintirile despre sine din retina noastră.
Relieful muntos al beznei cumpăta orice idee de evadare.
Doar copiii nu își acopereau ochii când loveam întunericul de săreau scântei aprinzându-l.
Stăteai decolorată în brațele îngerului
cu inima fin lucrată în mâinile sale.
Acea bijuterie cu care mi-ai împodobit viața
o pun acum laolaltă cu celelalte amintiri vii
în caseta de de valori
în care îți depunem trupul
și îl împământenim odată cu lacrimile mai multora.
Nu e nimic nemuritor în talentul tău
De-a mă-nvăța că am nevoie de tine.