La început de toamnă, ard ferestre,
Secundele se-mbată-n vremi din urmă,
O lună ca-n picturile rupestre
Se mistuie în brume care scurmă

În crugul alb de stele. Din năvod,
Luceafăr lustruit pe îndelete,
Prea cabotin, își dănțuie, irod,
În piețe, drama ultimei ascete.

Cuvântul spală zorii în alcooluri,
Cerșind lumini uitate-n balansoare,
Sentințele dau spaimelor oboluri –
Monede calpe-n doruri de ninsoare.

E încă toamnă, încă ard ferestre,
Sub luna ca-n picturile rupestre...