așteptăm adânc în trupurile noastre
tinere o nouă zi care să ne ridice
pe picioare
de aici am putea începe
să ne adunăm umbrele cât mai
aproape lipindu-le chiar pe interior
în așa fel ca trecătorii să nu bage
de seamă că le șușotim cu tot
foșnetul frunzelor taine pe care
le vor duce apoi absurd de departe
dincolo de noi înșine și chiar de ei