Mă retrag acolo unde pot fi găsit cu ușurință:
În camera stinsă cu praf selenar
În care umblu asemenea unui melc uriaș
Îngenunchiat de mirările facerii.
Adun filele vieții împrăștiate.
Semnul de carte care a despicat paginile
Șade înfipt ca o secure în stern.
Draperia umblă cu cârlige în păr.
Nu aștept pe nimeni dar sună telefonul.
Nu sunt și nu vreau să vorbesc.
De vreme ce morții nu-și zugrăvesc locuința,
Nu vor fi deranjați.
Cine să lipească cioburile zilei?
Să radă câmpul de floarea soarelui?
Fachiri ai anotimpului
Își seamănă oasele în saci de plastic.
Așteaptă mașinile verzi, colectoare.
Prăbușit în propria cochilie
Astup intrarea cu pietre,
Cu sentimentul mesajului în sticlă.
Plutesc pe aburii propriilor respirări.
De-mi vor simți lipsa
Vor împinge frunza arțarului pe sub ușă.