Tăcut în crâșma mahalalei mele
La întunecata masă din colț,
Pierdusem noțiunea amintirilor
Și-n fiecara pahar plin
Priveam ochii tăi.

Aburii bahici mă purtau,
Pluteam cu nesaț
Peste grădina Edenului
Veșnic înflorit
Din inima ta.

Zâmbetul tău pierdut în eter
Îmi încălzea betia
Cu mireasma florii de crin.
Băusem stele după stele
Sub mantia ta.

Crâșmaru-mi aduce
Paharul cu vise pierdute
Și-l sorb încet,
Sărutându-l,
Nectar din inima ta.