agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-11 | | Când umbra înserării peste oraș se-ntinde, Plimbându-te pe stradă, aleanul te cuprinde; În mintea-ți zbuciumată, în melancolic ceas, Un gând atunci se naște și-ar vrea să prindă glas; Atunci, în feeria amurgului, visează – Ridică-te din tină, și speră, și cutează; Visează-te-ntr-o lume de ireale vise, O lume a minunii și-a porților deschise. Atunci te crezi un tânăr îndrăgostit pribeag Ce trece prin visare al orelor șirag. Te crezi mereu alături de cea care ți-e dragă, Pe care ai visat-o de-o lungă viață-ntreagă. Pășești pe-asfaltul străzii cu Ea mereu în gând – Frumoasa ta nălucă, cu ochii surâzând, Închipuire strearpă, ființă fără glas E-alăturea de tine… Așa, tot pas cu pas, Năluca reînvie, și-atunci când o privești Alăturea de tine e-o fată ca-n povești: E blondă, ochi albaștri, frumoasă ca o zână – Și cum o mai dezmiardă privirea ta păgână ! Uimit de strălucirea minunii feciorești Ca un smintit în fața ei stai și o privești Și nici că-ți vine-a crede că ai în fața ta Idolul minții tale, cea mai frumoasă stea. O iei atunci în brațe, plutind ca într-un vis Și urci în cel mai mândru din lume paradis, Îi mângâi galeș părul pudrat cu aur fin Iar dânsa te privește cu chipul ei senin, Și îți zâmbește-ntruna dulceag, seducător – Cufundă-te în marea lumescului amor, O, tinere, vrăjită e-ntreaga ta făptură Și-n jur nu vezi nimica decât iubire pură. Atunci, tu strânge-n brațe distinsa ta povară Și-nlănțuie-i grumazul, și mijlocul, și iară Sărută-i lung și gâtul, și umerele-i goale – O frige greu sărutul, martor iubirii tale. Ești îmbătat, sărmane, de-a tale plăsmuiri – În patima visării, dezbrac-o din priviri Și poart-o în tăcere spre patul tău umbros Împodobit cu roze și flori de abanos. Privește-o cât de blândă-i și cât e de frumoasă, Stăpâna minții tale și-atât de drăgăstoasă ! Îi mângâi a ei mâne, și coapse, și picioare, La pieptul ei, aleanul își află alinare, Ca pe o sfântă-n lume-o săruți și-o-mbrățișezi – Sărmană creatură, ce fericit te crezi ! Manona ta gingașă, cuminte și supusă Te-nvăluie-n privirea-i de dragoste nespusă, Și stând așa alene și goală-n fața ta Când o atingi cu mâna începe-a tremura, Și-mbrățișarea-ți este atât de voluptoasă Iar jertfa dinainte-ți atât e de frumoasă – Un trup angelic, gingaș, sculptură de Cararră, Ca marmura de albă-i în mâna ta, brățară. Tu-i mângâi în neștire șuvița-i aurie Și-n ochii ei albaștri citești taine – o mie, O-nlănțui, și-mpreună cu Ea să fugi ai vrea Din lumea ei de basme, s-ajungi în lumea ta. Dar, tinere, aceasta e simplă plăsmuire, Iar blonda ta frumoasă e doar o nălucire – Nebune, tu zadarnic te-ai îmbătat cu vise Căci pulbere-i ce mintea ta de nebun gândise; Și când te plimbi tu singur sub bolta azurie Icoana celei scumpe în tine reînvie, Și-ți faci din nou iluzii sub umbra înserării – Dar toate sunt pierdute în teama așteptării.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate