POEZIA ROMÂNÃ

Trecură anii
Și se îmulțiră nătărăii și golanii,
Căutătorii în gunoaie...
Pe străzi sunt o droaie!
Primul nostru poet
Din Evul Mediu incert
A fost...Petru Cercel,
Fratele tras prin inel...
Acel efemer Voievod...
Mort cum?...
Strangulat ?...
Sau poate scăpat
Și fără nume,
Rătăcitor prin lume?...
Sau cine știe?...
Strangulat și aruncat
În Bosfor?...
Efemer Voievod
Fără Þară, fără norod...
Dacă mă credeți,
Luați și beți
Din cupa cu versuri
Cât mai puteți!

Și Doamne, câți poeți au murit
De atunci prin văi și lunci...
Mă dezic!
De ce să vă mai contrazic,
„Critici, care roade n-ați adus?...”
Și Doamne, câți poeți au murit,
După moartea lui Eminescu?...
Un pomelnic,
Un letopiseț!

Timpul, Dumnezeul poeților,
le așează pe toate...
Și din căutători în gunoaie
Timpul preface
Simboluri, poeme, romane și schițe
În așteptarea altuia...
Personajele țin discursuri și joacă fițe!
Iar cei fără carte,
Au parte,
Iar cei cu carte
Au soarte deșarte!

Fără iluștri poeți,
Absolut sigur,
N-ar mai fi fost scumpa noastră Națiune
Cu cele rele și cele bune...
O Națiune săracă, dar scumpă la vorbe,
Speriată de pirande și babele cobe...
Cu președinți și prim-miniștri,
Cercetați ca la carte,
Cu blondele lor în vacanțe,
La diverse instanțe!

Dacă mă credeți,
Luați și beți
Din cupa cu versuri
Cât mai puteți!
Și Doamne, morișca s-a pornit
De la acel Voievod
Fără Þară, fără norod...
De la Petru Cercel
Fratele cu cercel
Al celui cu necazul...
Descăpățânatul Mihai Viteazul!