Sisif


eu însumi cu piatra oarbă un singur trup
în pofida căderii, urcușul,
de mii de ori pe toate părțile fiindu-mi înscris,
din vârful muntelui ce domină cetatea,
din toate unghiurile peste bastilii mă prăvălesc,
spulberându-le praf și pulbere.
cobor la nesfârșit în infern
la cetățile muntelui
schimb tunetul în tăcere
stâncile în nisip sub valuri
ritmându-mi ochii mâna urechea
cu pulsul tainic al lucrurilor
piatra de temelie o caut
piatra din unghi
neclintită monadă în cutremure și diluvii

din văile plângerii cremene mă smulg scăpărând
șir de vieți
urcușul mereu reîncep
și înălțând piatra steag etern,
peste umbrele morții
piscul îl iau mereu în asalt