Într-o zi de 29 februarie
mă plimbam în parcul Viselor,
pe care îl cunoșteam de câțiva ani buni
ca pe buzunarul meu.

Ca de obicei,
sub razele Soarelui cu dinți
străluceau aleile arhicunoscute :
Aleea Viselor Deșarte,
Aleea Viselor Iluzorii,
Aleea Viselor Copilărești,
Aleea Viselor Romantice…
toate pline cu bănci,
pline ciucure cu îndrăgostiți
și cu merele biblice și înmiresmate
ale Evei,
care cresc în patru recolte pe an…
…Deodată, în capătul
cel mai îndepărtat al parcului,
văzui o alee necunoscută,
prăfuită și părăginită,
pe care trona gigantic indicatorul :
“Accesul strict interzis,
cu excepția nevăzătorilor și a îngerilor…”

…Nu știu cum, mi se făcu o poftă nebună
de a sfida interdicția
și intrai pe aleea cea urâtă…
După un kilometru de pustietate,
găsii și o marcare a aleei :
Aleea Viselor Adevărate și Împlinite…
…De acolo, totul strălucea de curățenie,
de înțelegere și de armonie.

Văzui, ascunsă într-un ungher,
o prăvălioară,
unde nu stătea nimeni la coadă
și nu avea nici o firmă…

Mă interesai
și aflai că se vinde
Iubire adevărată
Și se plătește cu prețul vieții,
Spre deosebire de
Iubirea din bazarul de pe Lipscani…

Cerui și eu o porție de Iubire,
dar aflai că ea se vinde
nu cu porția, ci pentru o viață de om
și cu certificat de garanție neîntreruptă,
căci o reparație ar însemna Moartea…
Mă bucurai nemăsurat de mult
și îl sărutai pe îngerul – vânzător…

…Și așa, te-am găsit pe Tine
și au trecut cinci ani de-atunci…