vecina mea poartă o rochie albastră
când trece pe sub tocul ușii
se uită la mine ca și cum s-ar uita
într-o vitrină de amanet
și-ar lăsa sufletul în schimbul unui sărut
pe buzele ei crăpate de timp
și-ar umple corpul cu parfum de paris
să mă atragă sub fusta ei încărcată de femeie
și-ar deschide o crâșmă în care să-mi torn pe gât
cele mai tari băuturi
dar niciodată nu ar face dragoste cu mine
decât dacă amândoi am trece pe sub tocul ușii
ca printr-un cimitir dezvelit de bolovani