întinde mâna și gustă orizontul negru
astăzi am vrea să fim mai aproape de soare

poți să îți scoți ochii și să-i mănânci?
o mie de nove se sparg în ani lumină
albastru pretutindeni
și o oală de spaghete în care poate să încapă un doberman

neînțelegere
cineva a greșit ușa și evul
presiunea ne împinge mai departe, spre siluetele care zâmbesc
muntele arde nepăsător
aruncă hainele de pe tine și urlă în fața geamului înghețat
pași
glasul tăcerii
cineva plânge de partea cealaltă a ecranului

pacea noastră
nimeni nu știe dacă marea plutește
valurile mătură speranțe și vise
am zâmbit frumos
și am încercat să îi tragem pe ceilalți după noi
luptă tu pentru mine
eu am învățat că pot să mă odihnesc

sunt prea multe mâini
nu intra acolo
voi primi eu gloanțele tale
îți voi sta în cale
desenând nori

spaghetele vin în continuare, amestecând lumi
femeie, învârte mai departe în camera închisă
mirosul se va impregna în fiecare rictus
suflet cu sos și o ceașcă de ceai negru

cine ar fi știut că italienii exportă de fapt
singurătate...