I
Va fi ca-ntr-o poveste: o noapte fără lună,
Iar noi iubito tandru, ținându-ne de mână,
Ca doua ape tulburi ce se-ntâlnesc în mare
Ne vom călca destinul și matca în picioare;
Vom asculta pianul și ploile cum sună
Și vom dormi alături în gropnița comună.
Îți vei închide ochii iar eu n-am să apuc
S-aud decât pămantul și frunzele de nuc
Cum se aștern deasupra și preotul cum spune
Adio, trist; vor plânge și babele nebune
Dar lumea o să uite locașul și-o să cadă,
Ca un veșmânt de gală, la căpătâi, zăpadă.
Pe semnul crucii veșted ne va veghea o cioară
Îmbrățișarea strânsă din zori și până-n seară.
Coșmare cu-antilope și leii din savană
Din când în când, alb-negru, vor picura în rană
Cu gingășie plumbul și doar la primăvară
Vom scoate de sub plăpumi iar mâinele afară.

II
Eu am să-ți fiu altoiul, iar tu ai să te naști
Mlădie ca măslinul în zilele de Paști;
Ne vom umfla plămânii de sevă și de soare,
Mai verticali o clipă și-uimiți vom da în floare,
Hrănindu-ne din carnea pământului nedemn
Și putrezit; o clipă ne vom iubi în lemn,
Departe de minciună, pădure și de ură,
Uscându-ne anume pentru a da căldură
Și umbră; câteodată, o pasăre maiastră
Ne va cânta concentric, pe pajiștea albastră
O doină și-obosită se va culca în palmă.

III
Cât va dura minunea și înfrunzirea calmă,
Prin vara inocentă și umedă, nu știu!,
Dar va veni și vremea căderii-ntr-un târziu:
Ciclopi gheboși din umbră, cu blănurile sure,
Frumoșii Feți sau Zmeii și fiare din pădure
Vor năvăli cu barda în dimineți perfide,
Vor lua din scurt măsura și-apoi ne vor ucide,
Urlând cu voce aspră și începând să are
Sub scoarța încă verde cu mâinile murdare.
Tu-ți vei închide ochii, dar eu o să aud
Răceala-n temelie izbind atât de crud!
Vom îndura-mpreună pedeapsa fără vină
Pe marginile lumii, cu lacrimi de rășină
La ora blestemată, încetișor plângând;
Vom continua sărutul de vifor până când,
Pieziș, cu dinți atavici, o sa ne-mpartă fierul
Și se va-nchide iarăși în urma noastră cerul;
Și chiar atunci în iarbă strigând, la despărțire,
Tu ai să-mi fi mireasă și eu îți voi fi mire,
Iar pasărea măiastră ce ne-a cântat odată
Va răspândi ca vântul povestea-n lumea toată.

IV
Va fi amurgul verii și răii-or să ne poarte
Prin tainice caverne și prin păduri, departe:
Din tine-or să ridice, sub stalactite rug,
Din mine o să facă pereții-unui cosciug
Și cufundați de-a sila în glod și-n vizuina
Jivinelor, prin toamnă, nu vom vedea lumina.
Vei arde pân’ la capăt iar eu o să aștept
Cu metrii de tăcere ne’mpărtășiți în piept
Să curgă ploi mărunte ca tropot de termite
Și să se rupă zile și nopți îngălbenite
Din calendar. În mine cu vremea n-o să-ncapă
Decât un stol de larve și nesfârșita apă
A viselor nătânge; într-un moment firesc
Încet, ca o umoare, prin vene-am să pornesc,
Eliberat de carne, de oase și de chingi
Și-am să te caut pașnic, dar tu ai să te stingi
‘Nainte ca uitarea de tot să ne înhațe
Sau ca răcoarea-mi blândă să te cuprindă-n brațe.

V
Va fi o zi de toamna și prinsă la apus,
O pasăre măiastră se va urca mai sus.
Va fi o nouă moarte; voi profera blesteme
Dar glasul tău iubito, prin frig o să mă cheme.
Îți vei închide ochii, iar eu voi ține-n frau
Durerea ca o stâncă. Am să devin un râu
Și-am să-ți învălui jarul, dar tu vei fi scânteie.
De mersul nostru tragic se va-ndura o zeie:
Va coborî din verde cu pasul maiestos,
Va face-o scurtă vrajă și într-un miel duios
Cu buze rui și ochii de dor te va preface.
Vei tremura o clipă când vei privi, stângace
Cum peste noi aiurea se prăbușesc comete
De sânge și firavă îmi vei cânta de sete,
Iar unda mea învinsă pe veci se va opri
Întâmpinând sărutul ca zorile de zi.
Tu-ți vei închide ochii iar eu am să aud
O pasăre măiastră alunecând spre sud.

VI
Va fi o zi de iarnă și-n noi o să se-aprindă
Făcliile din astre sclipind ca-ntr-o oglindă.
De mersul nostru tragic se va-ndura o zeie:
Vom fi din nou alături, bărbat și tu femeie;
Prin pulberea de fildeș, ne vom întinde mâna
Vom fi din nou alături, dar pentru totdeuna.
Îți vei închide ochii de parcă ți-ar fi teamă
Iar eu voi sta de strajă ca un colos de-alamă
De gumă și tămâie, cu torsul obosit.
Vom face jurăminte aproape de sfârșit;
Vom sta o vreme limpezi ținându-ne de mână
- Doi inorogi de aur sub razele de lună -
Și-apoi urcând pe aer extatici, fără veste,
Ne vom întoarce-n stele. Va fi ca-ntr-o poveste!

2 noiembrie 2007