agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-04 | |
florile de zarzăr nu vestesc nimic din puturoșenia borhotului
intru în bloc îmi verific stereotip cutia poștală același pliant de la cora mă și mir cum de pot încăpea atât de multe lucruri într-o singură femeie care – culmea! – se împarte la toți chiar și la ea însăși asemeni numărului unu asfințitul coboară scările ca și cum vecinilor de la ultimul etaj care joacă zilnic table pe hol le-ar fi căzut zarurile și în timp ce unul dintre ei va pleca să le caute îi va lua ceva timp celălalt va trișa mutând câteva piese mai spre casă nu știe că ar putea să mute întregul joc își va aștepta zadarnic partenerul acesta a alunecat în fecalele țiganului maidanezul pe care mai toată lumea îl hrănește și în cădere și-a rupt gâtul seamănă teribil cu o păpușă abandonată de cum m-am mutat aici am știut că este un loc deosebit poate că nu se citește însă se scrie foarte mult zidurile liftul până și pe tavan sunt urmele marelui artist de cromagnon îndrăgostit fatal obsesiv de o ea pe care o mai iubesc și alții mă gândesc la moarte ca la o lăuză îmbrăcată în gheață peste care locatarii au împrăștiat sare și nisip singurul loc în care zăpada a rămas neatinsă este acoperișul cabinei telefonice fără geamuri în ele huliganii și-au băgat picioarele mi-e greață și nu mai știu de când simt că sunt treaz și categoric luciditatea este boală contemporană alerg intru în casă aproape smulgând ușa din ramă arunc pe geam televizorul calculatorul radioul deschid frigiderul golesc sticla de țuică puturos ca o putină nespălată mă simt locuit de întreaga înflorire
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate